Ce poeme și ce Franța!
Însuți nu te mai cunoaște.
Ucideam – era de Paște –
Grâul verde ca speranța.

Negru-copt ori roșu-bubă
Macii... Rapița... Firești.
Vine-o dubă, pleacă-o dubă –
Cimitirule, tu crești.

Crești cu morții și canafii
Zornăind pe umeri. Viața
Cine știe cărei stafii
I-a zâmbit. Zâmbea paiața.