Mi se urâse pe lume
la nesfârșit
noroiul... noroiul... noroiul...
pe marginea lacului, convoiul
înainta obosit

am alunecat, n-am mai văzut
nici drum, nici lac –
nimic

mă căra careva, când m-am trezit,
ca pe-o mogâldeață
pe umeri, ca pe-un sac
mic

deodată
mi-a fost așa de dor de viață

sufletul e-o materie elastică
și ciudată