Mi s-a părut (ce să spun morților?) că văd
o flacără mare.
Era câinele
farmacistului rătăcind – fără culoare –
pe locul
blocului căzut la cutremur...
Sau va fi fost umbra
care m-a lătrat.
Mi s-a părut că flutură părul femeii
pe culmile pierdute Era un sat
Era un pieptene Era o cute
Cum ies din mare munții și încă nu de tot
Cum intră-n soare timpul cu turmele pierdute
ca niște șoapte...
Mi s-a părut că văd o flacără Era un pod
și se făcuse noapte
pe locul blocului căzut –
Cum cresc în urmă ochii trecutului trecut...
Îngenunchi față de-un fulg
de zăpadă, care e ca un tribunal