Unui artist
Nu sculpta în marmură rece faima ta efemeră,
Nici în bronzul ce înfruntă veacurile-n tăcere;
Sufletul tău este visul unei nopți de primăvară,
O armonie ce trece, o suavă mângâiere.
Cizelează-ți viața ca pe o gema rară,
Toarnă în fapta măruntă stropul tău de Lumină;
Nu căuta azurul în glorie stelară,
Ci-n clipa ce trece, discretă și senină.
Artă e zâmbetul prins pe o buză ce tace,
Artă e lacrima ștearsă din ochiul pribeag.
Să fii pentru lume un murmur de pace,
O umbră ce trece cu pasul ei drag.
Și când cortina cade peste scena vieții tale,
Să nu-ți rămână numele săpat pe vreo piatră,
Ci doar o crizantemă pe vechiul tău prag
Și-un cântec ce stinge o vatră.

Titlu original: A un artista (Din volumul Versos, 1893)
Notă editorială: Poem reprezentativ pentru sensibilitatea modernisto-simbolistă a lui Benavente, abordând condiția creatorului și efemeritatea artei.