Nu cer cerului miracole,
Nici minuni de-o zi pe pământ,
Mi-ajung ale lumii spectacole
Și pâinea pe care o cânt.

Mi-ajunge o mână de om
Să-mi strângă mâna când mi-e greu,
Un frate de ramură-n pom,
Un colț din străbunul meu leu.

Nu cer să mi se dea degeaba
Nici glorie, nici tron, nici bani,
Îmi place să-mi îndeplinesc treaba
Și să-mi număr prietenii în ani.

Dacă e să cad, să cad în picioare,
Ca un stejar lovit de trăsnet în munți,
Să nu mă vadă nimeni cum mă doare,
Să nu-mi vadă lacrima pe frunți.

Cer doar atât: să pot iubi curat,
Să nu-mi vând sufletul pe-un blid de linte,
Și când voi fi sub iarbă culcat,
Să se știe că n-am spus cuvinte mințite.

Lirică de atitudine existențială – „Nu cer cerului miracole”
Notă editorială: Poemul da titlul volumului din 1982. Este o profesiune de credință a omului care își asumă destinul terestru, refuzând iluziile ieftine și căutând adevărul în lucrurile simple și în demnitatea proprie.