Cei ce-ar putea răni, dar nu-ți fac rană,
Și nu sînt cruzi chiar cînd ne par cumpliți,
Cei ce, clintind pe toți, rămîn de stană
Și nu se pleacă dacă-s ispitiți,

Primesc pe drept cereasca moștenire
Și-al lumii rost să-l cheltuie cum vor ;
Sînt domnitori pe propria lor fire ;
Ceilalți doar slugi ai înălțimii lor.

Și floarea verii vara o îmbată
Trăind și dîndu-și viața pentru ea,
Dar cînd se vestejește e uitată
Și-i mai de preț o buruiană rea.

Tot dulcele se înăcrește iute,
Iar crinul veșted ca și bozul pute.