Cînd văd în hronicul de altădată
Slăvindu-se trecute frumuseți,
În stihuri vechi domnițe lăudate
Și cavalerii chipeși și semeți,

Atunci îmi spun că și picior și mînă
Și buze, ochi și frunte, le-au cîntat
Străvechii barzi ca pururi să rămînă
Acel frumos ce ție azi ți-e dat.

Deci cîntul lor e doar o prevestire
A timpului răsplin de faima ta ;
Dar nevăzîndu-te, să nu te mire –
Că n-au avut și har spre-a te cînta.

Dar noi ce azi luăm la tine-aminte,
Avem priviri, dar nu găsim cuvinte…