De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte
De marmur – tu-l privești cu spaimă crudă ?
Pîndești ca leii, fruntea ta asudă
Și pumnu-ți vra mînia-i s-o dezvolte.

Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Și snopi de viețe sunt a lui recolte ;
Pentru-a lui cap ai înfruntat revolte
Și astăzi simți că strîngi la piept pe-o Iudă.

Te-nalță-n cer invidia vulgară
Căci știi din lorzii junghiați a face
Lui Fabiano a mărirei scară.

Tu ești regină și astfel îți place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Știind furtuna vieții tale – tace.

[1876]