Ascultă, Doamnă!...
Ascultă glasul echinoxului de toamnă,
Ce aiurează-n vârful unui plop
Strident,
Dar înțelept ca un Esop...
În locul veveriței de-astă-vară,
Pe care pădurarul vrea s-o-mpuște
(Fiindcă-ncercase să te muște),
Pe-aceeași cracă stă acum o cioară!...
E simbolul idilelor defuncte -
Idilele de vară (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strângere de mână,
Un „ah!“,
O sărutare...
Și-n urmă: puncte, puncte, puncte...
E tot ce-a mai rămas din noi -
Din păpădia
Iubirii noastre scurte de-astă vară:
Un plop pe malul Oltului,
O cioară
Și-un glas ce pastișează veșnicia!...
Ascultă-l înc-o dată, Doamnă...
E glasul echinoxului de toamnă...