Pe ceruri, în noapte, un înger zbura
Și-un cîntec din ceruri cînta.
Și lună, și stele, și norii pe vînt
Uimiți ascultau acel cînt.

Cînta despre drepții cu albe veșminte
Din umbrele raiului sfinte.
Cînta despre Tatăl ceresc, lăudîndu-l -
Și neprihănit era cîntul.

Ducea către lumea aceasta de jale
Un suflet în brațele sale;
Iar cîntul rămase în sufletul crud
Uitat în adînc, neștiut.

Și vreme-ndelungă, prin lume, cu dor
Tînji într-un chin arzător,
Nestinsă de tristele omului plîngeri,
Cîntarea aceea de îngeri.