Apa bate-n steampuri malurile nopții,
rispind ovale fumurii și reci.
N-o mai cerc cu palma, nu mai trag cu sorții:
noaptea-I fără lună, sa te văd cînd treci.

Șirului de șlepuri, clătinat de fluvii,
nu-I mai măsur ritmul, răsturnat în tropi,
șuieră sierna portului, și nu vii,
orizonutu-l mută dincolo de plopi

și-i atît de-aproape că-l ajung c-o piatră
- dac-aș ridica-o, de lîngă călcîi –
clipa se repetă sieși, înc-o dată.
Nu mi-ar zice nimeni de plec: - “Mai rămîi”.

Nimenea-i pe țărmuri, nici un ochi într-însul
să mă mai răsfrîngă nu-I deschis.
Și desfac de-avalma, gîndului, tot strînsul,
peste cheiul negru, ca un vis în vis.