Văzut-ați voi brambura prin sat bărbat
cu ochi plecați și și chipul jigărit?
Acela-i omul meu, care c-o tainică cruzime
de negrăit vreodată mi-a răpit tinerețea și de frumusețea;
pân' ce la urmă, deja zbârcită și cu dinții galbeni,
orgoliul ferfeniță și-o rușinoasă umilire,
m-am adâncit și în mormânt.
Și știți ce-anume inima îi roade creștinului meu?
Chipul meu de-odinioară și chipu-n care el m-aduse!
Acestea îl aduc acolo unde zac amu.
În moarte, așadar, avui și răzbunare.