Fiind bolnav la Prinkipo

Strein pe malul mării zac în singurătate,
Pășesc pe-a morții cale.
Ș-a zilei dulce raze îmi par întunecate
Și mereu mă adoarme c-un cântec plin de jale.

Ah, glasul deznădejdii în inimă-mi răsună,
Căci mor făr-a depune, cu-o mândră înfocare,
Pe fruntea țării mele o falnică cunună
Și pe-al iubitei frunte o dulce sărutare!