e ca o înmormântare, își spune mopete,
plimbându-se pe o stradă pe care nu o a mai văzut
până acum, și plouă în jurul lui, și din bocete
fumurii se face un abur urât

care-l înconjoară pe mopete cu un miros de cîine.
mopete mergând, cu ochii minții sale privește
cadavrul cu fața în sus, și, firește,
înconjurat de danteluri, în jurul lui ne-

pătruns de minuțioase flori moarte
acoperindu-l. mopete, mortuar,
se plimbă într-o vedenie. plouă. și șoapte

cu arginturi funerale închipuie un dar
somptuos pentru spaimele lui acuma mocnite.
mopete e singur în oricare din amiezile acestea cernite.