Sunt ochi adânci ca un păcat
Ce-ascund sub gene de-ntuneric
Un vis, în negrul lor misteric,
De-a pururi alb și nepătat.

Sunt ochi cu ape de smarald,
Verzi, limpezi, reci ca valul mării,
Și poate-n ei un suflet cald
Și-neacă tainele-ntristării.

Sunt ochi de palidă virgină,
Parcă măriți de suferinți,
Ce-aruncă umbră peste minți,
Din mângâioasă lor lumină.

Sunt ochi în care amintirea
Iubirii ce i-a chinuit
În globul lor cel mărginit
A scăpărat nemărginirea.

Dar dintre toți, de mi-aș alege,
lubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng,
Liman al zilelor pribege
Aș cere ochii care plâng.