Mocnind, mocnind, ce patimi în inimă simțea,
Ferice, sub sutana neagră, mâna-nmănușată.
Într-o zi când grozav de sfielnic pășea,
Gălbiu, cu gura știrbă, de crez îmbăloșată,


Într-o zi când pășea, Oremus - un om rău
Îi înșfăcă urechea de-atâtea rugi zăludă
Ocărându-l cumplit. Apoi veșmântul său
Prea cast, îl smulse: pielea întreagă-i era udă!


Pedeapsă!... Se zăreau, prin haine descheiate
Cum se-nșirau, mătănii: de-atâția ani iertate
Păcatele... Păli Tartufe, prea-sfântul!


Mărturisiri și rugi, și horcăit spăimos!
Dar omul luă jaboul, și nicidecum veșmântul...
Pîhh... Gol era Tartufe de sus și până jos!