Au crescut dobânzile,
S-au umplut spitalele,
S-au scumpit mormintele

S-au păgânit și tainele, prea-sfintele,
S-au degradat în forumuri cuvintele,
În cimitire, s-au scumpit mormintele.

Pisica ar mânca și ea, dar n-are ce,
În epoca de fier-beton, deoarece
Dulăii toți s-au angajat la șoarece.

Cât de străin ne-a devenit aproapele,
Măcar odată, crută-ți neamul, Abele,
Prăpădurile dintre voi, îngroapă-le.

Cocoru-i zice omului de gheață: iată-mă,
De ce nu mă iubești ca pe un șoim, mă, tată, mă?
Să știi că felul tău de-a fi mă vatămă.

Abia de-și oblojește via rănile,
Că vin bețivii pe tarla cu cănile:
„Tu, picăturile de sânge, dă-ni-le”.

Rugina toamnei o purtăm pe creștete,
Bacovia, fă-ți timp și recitește-te,
În evanghelia de frunze veștede.

Tăicuță Noe, e potop, îmbarcă-ne,
Că suntem mulți și, uite, vântul parcă ne
Împinge-n propriile noastre cearcăne.

De la străini ne procurăm merindele,
Ni s-au uzat și oasele, ca și veșmintele,
Pământ bolnav, viețile cuprinde-le!

Suntem nemuritori. Ni s-au scumpit mormintele.


Adrian Păunescu 26 martie 2008