Pământul și-a împrospătat beteala
Și ca un faun s-a lungit la umbra lui...
E obosit. Pe ochi i se abate picoteala
Să nu adoarmă-i face vânt un uliu tehui.

S-a dezbrăcat și Dumnezeu de-o haină,
Zvârlind-o în fărâme risipite-n iaz...
E cald. Lumina molcomă ca și o taină
Își moaie netedele brațe-n apă, la zăgaz.