Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte :
„dragoste”, „liliac”, „zăpadă”, „prietenie”.
Atât de singuri.