Domnul acesta deșirat seamănă
cu o figură dintr-un muzeu de ceară ;
privește printre brizbrizurile rupte :
ce e mai scump, aurul sau frumusețea ?
E mai scump râul care se mișcă
sau cocoașa nemișcată a țărmului ?
În depărtare se aude un clopot bătând,
deschizând sau închizând o rană.
E mai reală apa fântânii
sau fata care se privește în ea ?
Nu se poate ști, nimeni nu se gândește
când construiește castele pe nisip.
Vasul transparent este superior
mâinii omului care-l creează ?
Un aer obosit plutește peste tot,
de cenușă, de fum, de tristețe :
ceea ce a fost odată nu se mai întoarce
și nu mai e la fel, spun frunzele roșii.
Ora ceaiului : pâine prăjită, margarină,
totul înfășurat într-un fel de ceață.