De la nașterea mea, din secolul trecut,
din amfora concavă, din puțul adânc,
timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,
mi-a tot răpit formele clare ale acestei lumi.
Zilele și nopțile au măcinat profilurile
buchiilor și chipurile iubite de mine.
Ochii mei scurși interogau în van
bibliotecile pustii și pupitrele goale.
Albastru și roșu-nchis nu-s decât o ceață,
sânt două voci inutile. Oglinda mea
e o lagună de culoare cenușie.
În grădină, amicii mei, eu
văd trandafirul trist cu petale gri.
Acum îmi dăinuiesc doar formele galbene
și văd suficient, pentru-a vedea coșmaruri.