O toamnă plânsă ca o văduvă subțire
În haine negre, `nvăluind în ceață inimi...
Să plângă ea nicicând nu va-nceta
Cuvintele bărbatului, de viață pline.
Așa va fi până zăpada moale
Se va-ndura de obositu-i chin...
Pentru durere și pentru uitare
Să-ți dai viața nu e deloc puțin.