Trăiescu-mi viața în cercuri crescânde
ce peste făgașuri se-ntind.
Îmi tăinuie ultimul zările-arzânde
și totuși râvnesc să-l surprind.

Mă-ncumet cu turnul străvechi împreună
spre veșnicul cerului sens.
Și încă nu știu: sânt un șoim, o furtună,
ori numai un cântec imens.