Mult timp, o, mult timp
Am privit cerul
până să învăț ochii lui.
Mult s-a lăsat spațiul desfigurat,
și câtă inima a curs, câtă
neînduplecare.
Amarnică singurătate a norilor,
țipete amețite.

Dar azi mă trezisem
iubindu-te,
era cumva o creangă de aur,
zâmbeam cu degetele trandafirii, sub vasta
cupolă
ne pătrundea lumina
ca niște șerpi infloriți.