Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sînul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ți cărnoase, dulci și ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De șoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strîngă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea și viața mea.

Tu nu știi, că la rău și bine,
Inima, gîndul meu, lipite sînt de tine,
Ca iedera te înfășoară
Sufletul meu, cu frunza lui ușoară.
Tulpina ta se-nalță pîn’ la stele
Strînsă de vrejul gîndurilor mele.
Tu nu știi că ești totul pentru mine,
Lumina mea și zările senine,
Văzduhul nalt și apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mîna tînjește, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pămîntul meu te cere, cerul meu,
În care-aud șoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Þîșnind în sus în soare
Și-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mîngîi
De-a lungul pînă la călcîi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămînți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adînc și în lumină.

Te cînt ca un copil bătrîn,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sîn,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decît de robul tău care te cîntă,
Vino încet și mă-nveșmîntă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpîna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi sîntem unul amîndoi
Ca un altoi lîngă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, pînă la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea
Iubita mea, femeia mea.