Iubirea asta gravă
sfârșită ’n tragedie –
întâi e vânt ce-adie
prin frunze, jucărie
ce stărue ’n zăbavă
de muzică suavă,
perfid prelinsă ’n fie –
ce ton se tot îmbie
delicii de otravă
și încurând bolnavă
se ’ncuibă ’n firea sclavă
și crește ’n goană vie
de vifor, frenezie
ce urcă până ’n slavă,
ca un țâșnit de lavă...