Ne-am târât, julindu-ne pe coate,
până-n fundul gropilor posace.
Din mantăi curg mlaștini desfundate,
în bocanci ne clefăie băltoace.
Mâine-n zori atacul. Stăm prin găuri,
ni se-mpart cartușe și grenade.
Beznele au răbufnit din hăuri...
-Stinge, bă, tigara, camarade.
Mâine-n zori... Încovoiați pe armă,
strângem fierul, l-încleștăm cu foame.
Pleoapele de zinc nu pot să doarmă,
gândul țipă strâns în catarame.
Liniștea se surpă ca o schelă.
Spaime și nădejdi slomnesc pe gură.
In răstimpuri, zornăie-o gamelă,
gropile o sâsâie si-o-njură.
Mâine-n zori... Plesnește așteptarea,
prastie sărită din crăcane...
Febrele își amăgesc dogoarea
cu zăcuta cloacă din bidoane.
Mâine. Ploaia-și fumegă leșia.
Scheaună în zloată ca un câine
vântul ud... și toată veșnicia
s-a holbat, căscată, peste mâine.
Cresc, imens, pupilele flămânde,
ochii taie, sfâșie, deșiră.
Mâine... joacă-n aer numai pânde,
veghea ca o ghearâ se rășchiră.
Mâine. Cerul tot, genuna toată...
Fâșâie prin oase, negre geruri.
Mâine. Carnea cade-ngenunchiată...
Tatăl nostru care ești în ceruri...

Vigoda, Octombrie, 1941