Orele plutesc pe lângă umărul tău,
sfere-albastre, și-ntre ele e Saturn.
Și cum se duc, se micșorează
mai înserat și mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ți pară rău de ele.
Dreaptă cum stai, trecerea lor
copilăroasă-aproape și suavă
lucește-n ochiul tău nemișcător.

Și uit de ele, uiți și tu de ele,
și-n întunericul odăii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tăi, murind,
reînviind.