Fiecare vorbă caldă, sub ea
clocește un ou al vorbirilor noastre.
Vii verbe, o, voi,
cu frunze verzi-albe-albastre.
Oul deschide deodată o pleoapă:
sub iris se aude bătând
pliscul nenăscutei păsări, copilărești
numai în ea însăși zburând.
Sar cojile! La început
privirea dă din aripi în unda
despărțită în delta pe care o face
când se varsă în oră, secunda.
Apoi, ah, apoi nici măcar
nu mai e pasăre în izbucnire
ci se duce subțiindu-se, alungându-se,
șiră-a spinării de frunză; - privire.