- Ești trist astă-seară, îi spuse pasărea,
văd eu că ești trist...
- Nu, nu – răspunse soldatul,
- Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
- Ești trist astă-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet – mai zise
pasărea albă.
- Nu, nu sunt trist – și lasă-mă-n pace!
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui
și zbură fâlfâind din aripile ei mari
și albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur.