Mai am un gând
pentru un fir de iarbă verde,
curândul din curând
când mă va pierde,

în răsucire-naltă
în care orice stea
e un burghiu în zidul,
al cerurilor mele.

Pun șeaua peste tei
și zic:
înapoi cât mai iute, haidem
către centrul de foc și fier
al pământului.

Dii, teiule,
dii!