O toamnă va veni cândva târziu,
când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ti va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.

O toamnă va veni și maștera,
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le așterni peste mormânturile tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.