O noapte lungă, un păianjen negru,
Prinzând în pânzele lui foarte întinse
Zborul meu liber, umblet somnambul
Peste acoperișurile ninse.


Tu privești în tăcere mersul lin
Cu pași mărunți pe verticală
Și mâinile tremurătoare ca niște antene
Care pipăie spaima universală.


Fă-mi un semn să mă pot opri
În miezul visului încep să încurc
Ziua cu noaptea și stânga cu dreapta
Și zidurile pe care urc.