A fost odată, și mai e, în amintiri adânci
O cameră-n subsol ca într-un ghem de mucegai.

Curajul meu s-a înnegrit pe zidul camerei acelei
Curajul meu s-a înnegrit ca într-o peșteră muzeu.

Stăteai într-un fotoliu vecchi, mult aplecat scriind poeme
Pe care le citeai candid unei femei care-mpletea.

Ea nu făcea atunci decît să se supună fără spasm
Unui destin insuportabil.

În numele acelei doamne ce-a murit, vorbesc încet,
În numele acelei doamne, curajul meu s-a înnegrit.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975