Te-aș aștepta până târziu în toamnă,
Dar ploile de toamnă sunt prea reci
Și tu ești mult prea delicată, doamnă,
Să pot risca prin ploaia mea să treci.

De multe ori de-o vreme mi se-ntâmplă
Să cad pe gânduri, fără nici un rost.
Parc-un gropar îmi bate cuie-n tâmplă
Și mă coboară unde n-am mai fost.

Mărturisesc o stare inedită,
Parcă plutesc, parcă alerg în gol.
Doar fruntea mi-i fierbinte ca o plită
Pe care arde ultimul simbol.

M-aplec peste colacul de fântână
Și văd o umbră fără de stăpân;
Îmi face semn c-ar vrea să mai rămână,
Cum m-ar ruga pe mine să rămân.