M-am catarat prin propria mea glezna,
prin tunel in sus, prin genunchi,
prin inima si pana sus, sub sprancene,
si-am fugit prin ochi
gol-golut, - fara sa mai tin seama de aceasta,
dar el a-ntins mana dupa mine,
m-a varat prin holbata pupila,
prin coroana irisului albastru,
m-a izbit pana la nefiire cu inima,
m-a dat de piatra genunchiului cu durere
si m-a azvarlit in glezne.
- Sa alergam acum, kci a venit timpul, mi-a zis,
sa alergam iute, mi-a zis,
avem de spus ceva, cuiva, cu grabire! mi-a zis.
Si el a inceput sa alerge.