În dimineața de după moarte
Va fi răcoare ca în zorii cețoși de septembrie,
Când din arșița lubrică-a verii
Mă dezmeticesc în aerul alb,
Străină de arborii încâlciți în lumina lânoasă.
Voi fi trezită, ca în septembrie, devreme
Și, ca în septembrie,
Destul de singură ca să aud
Văzduhul cum picură înspre amiază
Pe obrazul gutuilor ud.
Și-mi va fi somn
Și-o să mă rog să mai adorm
Încă puțin,
Stând nemișcată,
Cu ochii închiși și fața în pernă,
În timp ce liniștea asurzitoare
Mă va trezi tot mai plin
Ca să încep,
Ca pe-o dimineață de toamnă,
Ziua eternă.