De trei ori să fi prădat tătarii țara în lung și-n lat, de trei ori să fi căzut ca nuorii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuși n-ar fi produs pagubele pe care le aduc doi-trei ani de administrație roșie.
Într-adevăr, dacă n-ar exista bietele tribunale cari de rău de bine tot sînt o amenințare permanentă pentru acești oameni și cari, cu toată starea precarie și pururea primejduită a judecătorilor, tot își fac datoria cînd lucrurile prea se deoache, am asista la anarhia cea mai deplină de la un capăt pînă la altul al României.
E o datorie imperioasă pentru d. Cogălniceanu de-a curăți atmosfera administrației județelor de mirosul de penitenciar răspîndit pretutindenea de partidul Warszawsky-Mihălescu. Pe calea acestor schimbări 1-ar binecuvînta poporul întreg, 1-ar sprijini presa și opinia publică în genere. Administrația a devenit o adevărată pată pentru țara aceasta, o pepinieră de candidați de penitenciare, un loc de refugiu și de imunitate pentru cei ce au părăsit temnițele sau pentru cei cari sînt în perspectivă de-a intra în ele de acuma-nainte. Știm că trebuie un curaj estraordinar, cînd ai pe un Lecca sau pe un Stolojan alături, de-a mătura fără cruțare lepădăturile societății cu cari roșii pretind a administra, știm că acest soi de oameni e-n stare a-ndrepta pistolul asupra pieptului unui ministru care ar încerca să-i înlăture, știm asemenea că nu d.Brătianu, ci acești oameni sînt cei cari stăpînesc țara, exercitînd o estremă tiranie asupra șefi-lor lor chiar; dar acest înalt curaj civic d. Cogălniceanu trebuie să-l aibă. Da, va avea în contră-i banda de esploatatori roșii, dar în tabăra sa ar fi țara întreagă, sugrumată de adepții lui Pazvantoglu.
Această satisfacere e datorită țării întregi. Celelalte ramuri de administrație publică, oricît de rău împînzite ar fi cu oamenii silei, au totuși legi organice cari le fac contrabile. Dar în administrația atîrnătoare de Ministeriul de Interne controlul lipsește cu desăvîrșire.
În privirea administrației în senzul restrîns al cuvîntului România e dată în prada unei esploatări și a unei silnicii nemaipomenite, pe care d. Cogălniceanu, ca om cu esperiență politică, trebuie singur să le fi cunoscînd.
Ne vine greu de-a vorbi de această administrație roșie, căci de rușinea și de cangrena țării noastre sîntem siliți a vorbi. Dorim din inimă ca
d. Cogălniceanu să ne dea ocazie de a tăcea cel puțin despre ea; căci epoca în care am putea-o menționa cu laudă ne pare încă foarte depărtată.
[20 iulie 1879]