Monolog dramatic din piesa „Justiție”
Titlu original: Actul II, discursul apărării din piesa „Justice: A Tragedy in Four Acts” (1910)

Frome:

(Adresându-se juraților, cu o voce reținută, dar pătrunsă de gravitate)

„Domnilor din juriu, nu vin în fața dumneavoastră să neg faptul că acuzațul a modificat acea cifră pe cec. Nu vin să spun că fapta în sine nu este o încălcare a legii. Dar vin să vă cer să priviți dincolo de litera rece a codului penal. Vin să vă cer să priviți omul.

William Falder nu este un criminal de profesie. Nu a plănuit această fapta cu sânge rece într-o tavernă, sub protecția întunericului. A fost actul unui om adus în pragul nebuniei de suferința unei femei pe care o iubea și pe care o vedea distrusă zi de zi de cruzimea unui soț abuziv. În acel moment de orbire, când a văzut o cale de a o salva pe ea și pe copiii ei de la mizerie, rațiunea lui a cedat. A fost un moment de slăbiciune, domnilor, nu un act de rătăcire morală calculată.

Legea este o mașinărie uriașă și orbitoare. Odată ce a apucat un om între rotile ei de oțel, îl zdrobește fără să întrebe dacă a fost mânat de răutate sau de disperare. Dacă îl veți trimite pe acest tânăr la închisoare, dacă îl veți supune regimului de izolare celulară, nu îl veți îndrepta. Îi veți distruge sufletul! Îi veți reda societății nu un om reabilitat, ci o ruină umană.

Vă cer, domnilor din juriu, să nu lăsați ca mecanismul orbi al Justiției să strivească o viață care mai poate fi salvată. Nu priviți doar cecul falsificat; priviți inima care a sângerat în spatele lui!”


Notă editorială: Un fragment dramatic tensionat în care avocatul Frome pledează în fața instanței pentru William Falder, un funcționar tânăr care a comis o falsificare din disperare și iubire.