Raimunda:
(Cu voce scăzută, dar plină de o forță reținută)
„Nu-mi vorbi mie despre dreptate, tată! Dreptatea oamenilor se scrie pe hârtie, dar păcatul și durerea se sapă direct în carne. Crezi că eu nu am văzut cum se uitau unii la alții? Crezi că o mamă e oarbă când primește sub acoperișul ei o umbră care îi fură liniștea?
În casa asta, fiecare zid a tăcut și a adunat ură. Am crezut că pot îngropa focul sub cenușă, am crezut că dacă mă rog zi și noapte Dumnezeu va face să piară blestemul. Dar dragostea care naște din ură nu se stinge cu vorbe calde. Ea arde tot ce întâlnește în cale – cinste, familie, sânge!
Acum totul s-a sfârșit. Pământul acesta pe care l-am muncit cu palmele noastre e pătat. Nu mai avem unde să ne ascundem. Când dragostea devine blestem, nu mai există nici iertare, nici scăpare – rămâne doar pustiul.”

Titlu original: Fragment din Actul III, „La malquerida” (1913)
Notă editorială: Una dintre cele mai intense drome pasionale ale teatrului spaniol. Fragmentul surprinde confesiunea dramatică a Raimundei, confruntată cu tragedia pasională din propria familie.