agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-03 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Nicole Chinez Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a VameÈ™ului È™i a Fariseului) Despre mîndrie È™i smerenie Voi sînteÈ›i cei ce vă faceÈ›i pe voi drepÈ›i înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaÈ™te inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15) IubiÈ›i credincioÈ™i, ÃŽn multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet È™i cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puÈ›in se poate cunoaÈ™te răutatea acestui păcat È™i din învățătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic È™i nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfățișări are È™i cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învățătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privință. Prin aceasta se va cunoaÈ™te cîte capete are această înfricoÈ™ată fiară a mîndriei È™i prin care cei înÈ›elepÈ›i È™i iscusiÈ›i vor înÈ›elege cît de pestriÈ› È™i primejdios este acest păcat. Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: "Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învățătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieÈ™irea din minÈ›i, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, ușă a fățărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neÈ™tiință de îndurare, amară luătoare de seamă a greÈ™elilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, BucureÈ™ti, 1980). Se cuvine mai întîi să arătăm cît de vechi este acest păcat È™i prin cine a intrat în lumea de sus È™i în cea de jos. Vechimea acestui păcat numai singur Dumnezeu o cunoaÈ™te, fiindcă numai El È™tie cînd a căzut satana cu îngerii lui din cer. Nouă nu ni s-a făcut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii văzute a fost căderea îngerilor în acest păcat. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că acest greu păcat a fost pricina căderii din cer a satanei È™i a îngerilor celor de un gînd cu el. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în această privință: "Tu ai zis în cugetul tău: ÃŽn cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Ședea-voi pe muntele cel înalt peste munÈ›ii cei înalÈ›i care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14). ÃŽn aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arată care a fost gîndul satanei mai înainte de căderea lui. Iar despre căderea lui È™i a celorlalÈ›i îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptură ne arată, zicînd: Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsare dimineaÈ›a, zdrobitu-s-a de pămînt cel ce trimitea la toate neamurile... Și iarăși: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pămîntului (Isaia 14, 15). Și iarăși zice Sfînta Scriptură de căderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad mărirea ta È™i multa veselie a ta, sub tine voi aÈ™terne putrejune È™i rămășiÈ›a ta vor fi viermii (Isaia 14, 11). Dacă ne vom întoarce acum cu mintea la rugăciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astăzi È™i dacă vom cerca cu luare aminte înÈ›elesul cuvintelor lui, vom înÈ›elege mult din vicleniile păcatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de laudă ale fariseului. Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că mîndria este "amară luătoare de seamă È™i judecătoare fără de omenie a păcatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arată că: Fariseul, stînd în biserică, aÈ™a se ruga întru sine: Dumnezeule, mulÈ›umesc Þie că nu sînt ca ceilalÈ›i oameni: răpitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de mulÈ›umire aducea el lui Dumnezeu în rugăciunea lui dacă, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalÈ›i oameni că sînt răpitori, nedrepÈ›i, preadesfrînaÈ›i etc.? După cum se cunoaÈ™te, rădăcina rugăciunii lui era mîndria. Din această blestemată rădăcină ieÈ™eau cuvintele lui pline de îndreptățire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nădăjduieÈ™te în Dumnezeu cu inimă îndrăzneață, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26). Fariseul mulÈ›umea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima È™i cu mintea sa se mîndrea foarte mult È™i din prisosinÈ›a inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe ceilalÈ›i oameni că sînt răpitori, nedrepÈ›i, preadesfrînaÈ›i È™i păcătoÈ™i. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), È™i că ÃŽnaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului È™i toate urmele lui le cunoaÈ™te (Pilde 5, 21). După învățătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i trebuie să avem convingerea că nu este clipă în care să nu greÈ™im înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim È™i să ne pocăim, măcar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a fariseului în loc de smerenie È™i cunoÈ™tinÈ›a neputinÈ›elor sale, el osîndeÈ™te cu mîndrie pe aproapele său căci din prisosinÈ›a inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). ÃŽnsă dumnezeieÈ™tii PărinÈ›i ne învață, zicînd: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Filocalia, X, BucureÈ™ti, 1981). La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă È™i trîmbiÈ›ează înaintea oamenilor faptele sale cele bune È™i defaimă, osîndind pe ceilalÈ›i oameni. Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor È™i să scoată la iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare È™i lauda cea plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc È™i păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învață È™i Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, zicînd: "AÈ™a, Doamne, ÃŽmpărate, dăruieÈ™te-mi ca să-mi văd păcatele mele È™i să nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însă scoate la iveală isprăvile lui È™i osîndeÈ™te păcatele altora prin rugăciunea sa plină de mîndrie. Să auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de două ori pe săptămînă. Care erau zilele săptămînii în care posteau iudeii? Erau joia È™i lunea, căci după datina bătrînilor, nu după poruncă, socoteau că Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi È™i după patruzeci de zile s-a pogorît luni. Dacă fariseul postea aceste două zile, ce l-a silit să arate, înaintea oamenilor, fapta lui, dacă nu mîndria încuibată adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinÈ›a postirii, ne învață dimpotrivă: Tu, însă cînd posteÈ™ti să nu te arăți oamenilor că posteÈ™ti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai că nu ascunde fapta cea bună a postului, ci È™i cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de două ori pe săptămînă (Luca 18, 12). Să urmărim È™i celelalte laude ale fariseului. Căci după ce s-a lăudat cu postirea, acelaÈ™i lucru îl face È™i cu milostenia: Dau zeciuială din toate cîte cîștig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însă ne învață: Cînd faci milostenie, să nu È™tie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns È™i Tatăl tău care vede întru ascuns, îți va răsplăti È›ie (Matei 6, 3-4). IubiÈ›i credincioÈ™i, După ce am vorbit despre mîndria È™i lauda cea fără minte a fariseului, să ne întoarcem privirea minÈ›ii noastre È™i spre aÈ™ezarea cea smerită È™i vrednică de laudă a vameÈ™ului. Să aducem în mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar vameÈ™ul, departe stînd, nu voia nici ochii să-È™i ridice către cer, ci își bătea pieptul, zicînd: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul (Luca 18, 13). VedeÈ›i, fraÈ›ii mei, că vameÈ™ul stătea departe de jertfelnic È™i nu îndrăznea nici ochii să-È™i ridice către cer; ci își bătea pieptul È™i din inima lui smerită È™i zdrobită, zicea cu căință: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! O, fericite vameÈ™ule, tu cu rugăciunea ta smerită din adîncul inimii tale, foarte mult te-ai asemănat cu tîlharul de pe cruce care a strigat din inimă: PomeneÈ™te-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăția Ta! (Luca 23, 42). Acest fericit tîlhar, socotind că nu are alt chip a se pocăi de păcatele sale, nici vreme să facă alte fapte bune, deoarece È™i picioarele È™i mîinile îi erau răstignite pe cruce, dar fiind înÈ›elept, È™i văzînd că moare, s-a gîndit să strige la Dumnezeu din adîncul inimii, cu mare credință È™i zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mîntuitorul, Care i-a zis: Adevărat grăiesc È›ie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43). Bine a zis Sfîntul Efrem Sirul despre acest tîlhar: "O, tîlharule, È™i al raiului tîlhar! Multe ai furat în viaÈ›a ta, iar acum, prin puÈ›ine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tîlharule preaînÈ›elept care ai È™tiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit È™i È›i-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" VedeÈ›i cît de mare este puterea smereniei? Ea singură poate ucide mîndria È™i izbăveÈ™te de osîndă sufletele noastre, cînd nu mai putem face alte fapte bune. Iată, fraÈ›ii mei, după cum vedeÈ›i, rugăciunea vameÈ™ului din Sfînta Evanghelie de azi se aseamănă cu rugăciunea fericitului tîlhar de pe cruce. Că È™i acela, ca È™i vameÈ™ul din Sfînta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adîncul inimii sale È™i cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai! La fel È™i fericitul vameÈ™, puÈ›ine cuvinte a zis din inimă: Dumnezeule milostiv fii mie, păcătosul! Pentru smerita lui rugăciune auzim răspunsul cel preasfînt din gura Domnului: Zic vouă, mai îndreptat s-a pogorît acesta la casa sa, decît fariseul. Că tot cel ce se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smereÈ™te pe sine se va înălÈ›a (Luca 18, 14). IubiÈ›i credincioÈ™i, Nu fără rost s-a rînduit de Biserică Evanghelia VameÈ™ului È™i Fariseului în Duminica de astăzi, cu care se începe Triodul, adică perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocăință de peste an. Căci precum îngerii au căzut din cer È™i primii oameni au căzut din rai din cauza mîndriei, tot aÈ™a neamul omenesc a fost mîntuit È™i ridicat la cinstea cea dintîi în ÃŽmpărăția cerurilor prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu È™i a morÈ›ii Lui pe Cruce. Și dacă mîndria a făcut pe îngerii neascultători diavoli È™i pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a făcut muritori pe pămînt, înÈ›elegem că precum căderea È™i moartea noastră a venit prin mîndrie, tot aÈ™a pocăinÈ›a, mîntuirea È™i nemurirea noastră începe întîi prin smerenie. De aceea s-au È™i rînduit de SfinÈ›ii PărinÈ›i trei Duminici pregătitoare înainte de începerea Sfîntului È™i marelui Post al PaÈ™tilor. Prima Duminică, cea de astăzi, care ne pregăteÈ™te pentru post, este tocmai aceasta numită "a VameÈ™ului È™i a Fariseului", ca să ne amintească de moartea noastră prin mîndrie È™i de învierea noastră prin smerenie. A doua Duminică pregătitoare este numită "a Fiului Risipitor". Aceasta ne îndeamnă la pocăință. A treia Duminică pregătitoare pentru Sfîntul È™i Marele Post este numită "a ÃŽnfricoÈ™atei judecăți", cînd se lasă sec de carne. Aceasta ne aminteÈ™te de sfîrÈ™itul lumii È™i de Judecata de apoi, cînd fiecare va lua plată după faptele sale. Ultima Duminică cu care începe Postul Mare se numeÈ™te "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de păcatul strămoÈ™ilor noÈ™tri, care au fost alungaÈ›i din rai din cauza mîndriei È™i lăcomiei, pentru a ne îndemna la rugăciune È™i la post cu toată stăruinÈ›a È™i evlavia. Iată dar că, începînd din Duminica de astăzi, a vameÈ™ului È™i a fariseului, ne pregătim pentru începerea Marelui Post al Sfintelor PaÈ™ti. ÃŽnceputul pocăinÈ›ei È™i al postului îl facem prin rugăciunea unită cu smerenie, dacă vom urma vameÈ™ului. De aceea, fraÈ›ii mei, È™tiind că mîndria a creat iadul È™i a aruncat pe îngerii căzuÈ›i È™i pe oamenii nepocăiÈ›i în adîncul gheenei, sîntem datori să punem de astăzi început bun de pocăință È™i să urmăm vameÈ™ului pocăit, iar nu fariseului mîndru. Mare păcat este mîndria, fraÈ›ilor. Ea se arată È™i în vorbire È™i în îmbrăcăminte luxoasă, È™i în mînie, care este fiica mîndriei, È™i în lenevire la biserică È™i în amînarea pocăinÈ›ei È™i în spovedanie nesinceră, că cel mîndru nu vrea să-È™i mărturisească preotului păcatele mari, nici nu se căieÈ™te pentru ele din cauza slavei deÈ™arte care îl stăpîneÈ™te. Mai cumplită este mîndria minÈ›ii, cînd omul se crede mai capabil, mai bun decît alÈ›ii. Cea mai grea este, însă mîndria sufletului, cînd omul se socoteÈ™te mai învățat, mai talentat, mai corect È™i mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decît mulÈ›i È™i chiar decît toÈ›i oamenii. Asemenea creÈ™tini stăpîniÈ›i de duhul mîndriei, sînt lăsaÈ›i de Dumnezeu să cadă în desfrînare È™i în alte păcate grele, ca să se smerească. AlÈ›ii, însă cad în păcate È™i mai grele. Unii, din mîndrie diabolică, nu mai cred în Dumnezeu. AlÈ›ii, hulesc È™i batjocoresc Sfînta Scriptură, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe È™i pe sfinÈ›ii slujitori. Iar alÈ›ii, tot din mîndrie, se rup de Biserică, nu vor să mai asculte de preoÈ›i È™i se duc la tot felul de secte, căci mîndria este izvorul tuturor sectelor. FraÈ›ii mei, să fugim de cumplitul păcat al mîndriei, care a aruncat o parte din îngeri în iad È™i a scos pe primii oameni din rai. Să fugim de mîndria diabolică care a umplut pămîntul de secte, de oameni necredincioÈ™i, răzvrătiÈ›i È™i răi, È™i iadul de suflete condamnate la osîndă veÈ™nică. ÃŽn locul mîndriei să alegem smerenia lui Hristos, smerenia vameÈ™ului, smerenia sfinÈ›ilor, lepădînd orice cuget de slavă deÈ™artă, de laudă personală È™i de îngîmfare. Smerenia este cel mai bun leac pentru creÈ™tinii de astăzi, pentru mîntuirea noastră. Vom putea scăpa de mîndrie prin mai multă rugăciune, ajutată de post, prin citirea cărÈ›ilor sfinte È™i prin deasă spovedanie la duhovnici iscusiÈ›i. Postul Mare este cale bună de nevoință, de smerenie, de pocăință È™i împăcare cu Dumnezeu. Să ne pregătim pentru a-l străbate cu folos È™i cu bucurie, È™i să-L rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de păcatul cel greu al mîndriei È™i să ne îmbrace în veÈ™mîntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugăciunii curate È™i al iubirii, care ne asigură tuturor mîntuirea sufletelor. Amin.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | ![]() | |||||||
![]() |
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati