Iubita mea, sunt însăși așteptarea
Cu porumbei – pridvor bucovinesc!
Se-aștern alături Muntele și Marea,
Se-mbrățișează și se dezvelesc,

Îi spun că sunt și (iată întristarea!)
Pe plaiul greu de doruri se iubesc;
Din jocul lor se naște, pururi, sarea –
Veșmânt strălucitor, împărătesc…

Ce știi, Slăvito, din acestea toate?
Ce știi de Moarte, de Oprirea Ei?
Un clopot vechi îți spune că se poate,

Dar tu arunci cu-ncredere în zei…
Acest sonet la poarta Ta se zbate,
Cum sufletul Saharei printre lei.