Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rându-ți temutele destine,
Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros.

Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros!
Nu șovăi, străbate-o; iar când - diamantine -
Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline,
Încrezător azvârlă ciomagul de prisos;

Din povârniș, în steiuri, din stânci, în văgăune
Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune
Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit,

Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă,
Lăsând să scape râsul din pieptul rău sporit,
Acopere căderea cu hohot de izbândă.