Era în mijlocul verii
Și la mijlocul nopții era;
Stelele-n stinse orbite
Sclipeau palide, căci lumina
Mai strălucit luna rece, de gheață,
Care pe Ceruri trecea,
Sus, între planetele sclave
Și pe talazuri cu raze de nea.
Priveam cum se trece
Surâsul ei rece;
Prea rece, prea rece era pentru mine;
Apoi deodată
Un lințoliu de vată;
Și mă abătui de la ea spre tine
Stea trufașă a Serii,
Glorie a privegherii,
Spre raza ta ce mai ușor alină,
Căci rostul pe care în Ceruri îl ai
E fericirea să mi-o redai,
În noaptea înaltă, noaptea senină,
În care știu că mai mult noroc
E să mă scald în trufașul tău foc,
Decât în umila, mai rece, lumină.