Prea mult le iubesc, și eu nici nu mai știu că le iubesc,
pe fetele care merg spre rugăciune.
La căderea serii.
Nu se știu nici ele iubite
de băiețelul cu ochii sfioși dar atenți.
Mă uit la una, mă uit la alta, simt
un semnal tăcut de ceva
despre care nu știu ce este – voi afla mai târziu.
Și nu-i doar Herminia, sau Marieta
sau Dulce sau Nazare sau Carmen.
Toate mă rănesc – dulce,
trec fără să mă ia-n seamă. Amurgul
deja descompune siluetele, eu însumi
sunt doar o umbră la o fereastră de la parter.
Ce să fac cu acest sentiment?
Mă pregătesc temeinic să sufăr
așa cum alții studiază să devină medici sau avocați.



traducerea Dinu FLÃMÂND.