sălbăticit, în aer liber, steag
sărbătorit pe țărmul meu oriunde,
aspru cristal și-adevărat în care
nici o lumină falsă nu pătrunde.
Cuvintele se luptă să atingă
cu sufletul doar frumusețea ta.
Și ies din inimă ca dintr-un foc curat
în care trupurile mi le-am aruncat.
Ești lucrul singur care umbră n-are
deasupra mea, timp suspendat și astru
egal văzduhului pe care îl respir –
roșu și galben aer și albastru.

Patrie, naștere și trecere
numai a oamenilor,
o singură inimă
crescând cu atâtea trupuri,
relief nefiresc.
Obiecte cu identitate, locuitori
în insule, într-un vertical pământ adunate,
aer anume pe care-l adulmec
cu nările de plăcere sfâșiate.
Patrie, destin
de bărbat și de femeie,
crești fiu nevăzut
și în acest trup al meu
dulce, frumos și neprefăcut.