Ai plecat de trei ani -
în ultimii cinci ani pe care i-ai stat în șară
n-ai mai putut avea nici o slujbă,
ca să trăiești meditai cu ore de germană copii de securiști -
crudă ironie a soartei

ultima oară când ne-ai făcut o vizită am insistat să primești bucata aceea groasă de slănină, dacă n-o poți trece granița arunc-o, și-am spus, tu mi-ai adus două pachete- unul de cafea și celălalt de țigări, le-am fumat împreună, mi-ai spus că pe la voi se fumează foiță, iese mai ieftin, la plecare, ți-am spus să îmi aduci aminte să îți dau câteva pachete de Carpați, nu-i o idee rea, mi-ai sugerat, erai obosit

mi-am pus ouăle în cuib străin, mi-ai scris într-o vedere,
vorbesc într-o limbă și gândesc în alta,
ce să însemne Univers? ți-am scris eu, răspunzându-ți,
uni-vers, un vers unic, o lume în care totul rimează?
Nu, nu... mi-a sosit prompt răspunsul tău într-o scrisoare scurtă,-
în nici un caz asta.

(preluată din IUSTIN PANȚA - OBIECTE MIȘCATE (I) ed Vinea 2003, București)