agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-22 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Bejliu Anne-Marie O, voi, contimporanii cu-ai Litvei mîndri cneji, Copaci de prin Ponara, Șwitez È™i Bialovej, Ce umbra v-aÈ›i zvîrlit-o prin codrii CuÈ™elov, Pe fruntea-ncoronată a marelui Mindov Și-a groaznicului Vitens, precum odinioare Pe marele Ghedimin, ce-n culmile ponare Mergînd ca să vîneze, la foc dormi pe-o blană De urs, vrăjit de dulcea cîntare lituană A marelui Lizdeico ce-n pîlnia urechii Cu È™opot îl furase ca murmurul Vileichii Și-al Viliei, a cărei mîndreÈ›e îi răpise, Iar el văzu atuncea un lup de fier în vise. Și-apoi cînd din adîncul lui somn s-a fost sculat, Yidi oraÈ™ul Vilno ce este-nconjurat Din fiecare parte de codrii seculari Cum lupul între zimbrii È™i alte fiare mari. Ca-n Roma din lupoaică, din Vilno au crescut Cu fiii lor, È™i Olghierud precum È™i Cheistut, VestiÈ›i în bătălie ca È™i în vînătoare, La fel È™tiind duÈ™manul È™i fiara să doboare. Lituaniei, prin veacuri ăst vis avea să-i spună Că fierul È™i pădurile-I trebuie într- una. …………………………………………………………….. Pădurile! ÃŽn ele venise la vînat Un ultim crai ce È™licul lui Vitold l-a purtat, Un ultim iaghellonic, de faimă luptător Și- al Litvei cel din urmă monarc È™i vînător. Copaci ai È›arii mele! Cînd cerul o să vrea Din nou să vin acasă, mă-ntreb, v-oi revedea Pe voi, bătrîni prieteni? Mai sînteÈ›i oare vii? Ades mă cățărasem pe voi cu alÈ›i copii; TrăieÈ™te oare Baublis, giganticul stejar Adînc vrîstat cu brazde pe trunchiu-i secular La care doiÈ™pie oameni puteau, ca È™i-ntr-o casă De oaspeÈ›i primitoare, să stea- nÈ™iraÈ›i la masă? A lui Mendog dumbravă-i mereu înfloritoare? Și-acolo, în Ucraina, trăieÈ™te încă oare La Holovini, de pază stînd casei drept în față Pe malul Rosei, teiul cu deasa lui verdeaÈ›a, De pot juca-n păreche sub umbra lui cernută, O sută numai tineri, È™i fete înc’ o sută? ……………………………………………………. Copaci ai țării mele! Pe cîți din voi, pe an, Vă taie negustorul sau alt topor duÈ™man, De n-au nici cîntareÈ›ii pădurii adăpost, Nici barzii, căror umbrele voastre dragi le-au fost Ca pasării? Căci teiul lui Ian din Cearnoles FoÈ™nise nu o dată în stilul său ales, Și ce minuni nu scoase cazacul cîntăreÈ›, GoÈ™cinschi, ascultîndu- È™i stejarul vorbăreÈ›! Copaci ai țării mele! Iertare vă cer iarăși Că, slab în vînătoare, fugind de-ai mei tovarăși Cu glume zgomotoase, în calma voastră pace Vînam atîtea gînduri în loc de dobitoace Și-n codrul cel sălbatic, uitînd de vînătoare, Ședeam întins pe tufe de iarbă la răcoare! ÃŽn juru-mi, ca argintul, cu fire- ncărunÈ›ite, Bătrînul muÈ™chi, în roÈ™u pătat cu fragi strivite; TufiÈ™e, mai departe, stau rumene pe deal, MăceÈ™i avînd podoabă mii perle de coral; ÃŽn preajmă întuneric, iar crăngi din pomii groÈ™i Deasupră-mi atîrnate, nori verzi păreau, È™i joÈ™i; Departe, uraganul spre ceruri, bolta largă, Cu gemete, cu urlet È™i È™uier, da s-o spargă. Ce larmă- ngrozitoare, ciudată! Ca È™i cînd Vuita întreaga mare pe capu-mi atîrnînd. Pe jos, păreau căzute oraÈ™e în ruină: Aci, se răsturnase un fag ce, din țărînă, Asemeni unui mare schelet, părea țîșnit; De el, coloane frînte ce parcă s-au proptit De-un zid, stau rezemate mari trunchiuri rămuroase Pe care putregaiul jumate le mîncase, Dar cărora verdeaÈ›a un gard le-a împletit; Dincoace-n adîncime, e groaznic de privit: Pe-acolo-È™i au sălaÈ™ul ai codrului stăpîni, Și lupul sur, È™i ursul, È™i mari sălbăticiuni; ÃŽn pragul lor se vede un vraf de oseminte Neroase pîn’ la capăt de oaspeÈ›i fără minte. Prin ierburi È™i prin frunze țîșnesc din vreme-n vreme A cerbului mari coarne-n fîntîni arteziene, Dar piere printre arbori cea galbenă jivină, Ca-n codru cînd apune o rază de lumină. E iarăși pace-n vale. ÃŽn brad, ciocănitoarea Lovi cu ciocul, zboară mai sus, apoi dispare, Se-ascunde, dar o clipă n-a stat din ciocănit Ca È™i-un copil ce strigă să-l prinzi cînd s-a pitit. Stă veveriÈ›a-n preajmă, o nucă vrînd să roadă Și-o È›ine-ntre lăbuÈ›e; pe ochi, un moÈ› din coadă ÃŽi spînzură ca pana-n căciula de husar Și- aÈ™a, sub el ascunsă, priveÈ™te-n juru-i, dar Pe oaspeÈ›i observîndu-i, deodată sprinten sare, De parcă e măiastra pădurii dansatoare, Din pom în pom într-una, ca fulgerul țîșnind Și-n scorbura ascunsa a unuia pierind, Ca o driadă- ntoarsă-n copacul fermecat. Din nou e pace. ÃŽnsă, un ram s-a scuturat Și iată că din tufa de smieură deodată, Ca smieura de roÈ™u, țîșni un chip de fată: Era culegătoarea de fragi È™i de alune; Ca buzele-i de roÈ™ii, ea fragii-n coÈ™ îi pune, Un tînăr lîngă dînsa alunii îi apleacă, Pe care fata-i prinde din zbor, cînd vrea să treacă… Deodată, i-auzi cornul È™i-al cîinilor lătrat! Ghicind că vînătorul de ei i-apropiat, Sub ramurile dese, de svonuri fremătînd, Ca zeii cei silveÈ™tri, privirilor se-ascund. ………………………………………………………………… Ce pas călcă prin codrii lituanici pînă-n fund, Chiar pînă È™i-n desiÈ™ul din miezul lor umblînd? Pescarul fundul mării la țărm îl È™tie doară; La fel È™i vînătorul ce codru-l înconjoară Pe margini, îi cunoaÈ™te doar chipul din afară, Ci n-ar putea în taina din miezul lui pătrunde; Doar fabula sau basmul, de-l È™tie ce ascunde. DesiÈ™uri de-ai străbate, umblînd în vînatoare, ÃŽÈ›i scoate-n cale codrul un val de stîvilare Din mari buÈ™teni din trunchiuri È™i vreascuri grămădite, ÃŽn muschiuri È™i în ierburi stufoase ămpletite, Păzite de băltoace, zăpoare È™i puhoaie Prin care se ridică în cîrduri muÈ™uroaie Și pînze de păianjeni È™i roiuri de viespare Sau vezi lăsate urme, pe jos, de tîrîtoare. Curaju-È›i fără seamăn de-a’ nvins acestea toate, Alt rînd de mari primejdii în cale È›i se-abate: Cum lupul prin bîrloguri la orice pas se-aÈ›ine, Vezi mlaÈ™tini pe jumate cu dese ierburi pline, Și-adînci că pînă-n funduri, de om nu-s cercetate ( Că dracii È™i-au acolo sălaÈ™ul, se prea poate! ) Cu pete de rugină li-i apa- nsîngerată, Cu aburi È™i miasme lăuntrice- mbibată, Că toÈ›i copacii care-mprejurul ei trăiesc ÃŽÈ™i pierd întreg frunziÈ™ul, de coajă năpîrlesc; GolaÈ™i, cu viermi întrînÈ™ii, betegi piperniciÈ›i, Cu crăngile căzute, de muÈ™chiuri năpădiÈ›i, Cu trunchiuri cocoÈ™ate, cu bărbi È™i cu musteÈ›i, Hidos împodobindu-I ciuperce È™i bureÈ›i, La mal, în jurul bălÈ›ii, pe vine, fiecare, ÃŽÈ›i par că sînt o ceată de negre vrăjitoare Ce stau la foc în jurul cazanului, în care Au pus un mort să-l fiarbă, în loc de-nmormîntare. Un pas nici nu poÈ›i face de mlaÈ™tini mai departe, Zadarnic È›i-arunci ochii în fiecare parte, Că totul peste ele-nvelit e într-un nor De ceaÈ›a, care suie mereu din fundul lor. Iar dincolo de ceÈ›uri ( ca-n basme populare) Un alt È›inut se-ntinde, frumos nevoie mare: E È›ara stăpînită de plante È™i de fiare. Acolo sînt grăunÈ›e de pomi È™i bălării Ce poartă-n lumea-ntregă aceste seminÈ›ii; Cum Noe-È™i luase-n arcă din orice neam de fiare, Acolo de prăsilă- È™i păstreză fiecare. La mijloc chiar ( se zice) È™i-au curÈ›ile lor mari Și ursul, ca È™i Yimbrul, ai codrilor Chezari. Le stau în preajmă: Rîsul cu ochi iscoditori Ca È™i Gămanul lacom, ce-s ageri dregători; Iar mai departe, nobili, vasali È™i credincioÈ™i, Sînt Lupii cu Elanii È™i Cerbii rămuroÈ™i. Sălbatici Șoimi È™i Vulturi deasupra lor rotesc; AceÈ™tia din pomana stăpînilor trăiesc ÃŽn sluijba lor de paznici pe care-o-ndeplinesc. Aceste căpitenii de fiare mari, temute, Ascunse-n miez de codru, de lume nevăzute, Copiii lor de-aicea-i trimet să locuiască Spre marginea pădurii, acolo să trăiască. Doar ele, cu perechea, aici în matca lor ÃŽÈ™i duc în tihnă viaÈ›a; iar ele nici nu mor De armă ciopîrÈ™ite, străpunse de-o rafală, Ci doar de bătrîneÈ›e sau de moarte naturală. Aci È™i-au cimitirul în care vin de-È™i lasă Sau blana, sau penajul, cînd moartea le apasă, Cînd ursul nu mai poate să mestice-n măsele,…
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | ![]() | |||||||
![]() |
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati