A pătruns un fum nemeritat
Peste câinele negru cel împăiat
În sala cu nenumărate relicve derizorii.
Vin puișorii! Vin puișorii! Vin puișorii
Aurii de găină, i-auzi ?
Cum ciurliucăie printre cucuruzi
Pe marea tapiserie rurală,
Tulbure, aproape nouă și confidențială,
Așezată pe peretele din față,
Reprezentând înecarea Lumii Noi în verdeață.
Și mai sunt gramofoane, și mai e
O cutie cu capac de smalÈ›: un cloisonne,
Singurul obiect funcțional
Plin cu depozit ancestral
De pulbere împărțită-n două:
O parte mai veche, alta mai nouă.
Dar,
Deși pare ciudat și rudimentar,
Dacă-ți încordezi auzul mai tare,
Ai să distingi o fanfară sfâșietoare,
Atât de depărtată,
Atât de înceată,
Că scad toate buluc să se secere
Către microcosm, printr-un punct de trecere.


din volumul La capăt