Ce cântec al ploilor
gonind dintr-o parte într-alta a cerului
când toamna se pierde prin stepă,
prin tundră, se desparte de mâinile mele
când încerc s-o cuprind,
știți? Spuneti-mi prieteni... sau
mai bine cântați-mi cum demult mi-ați cântat
balada țărânii, a drumurilor
necunoscute în lume. Cântați-mi aici
sub acești pomi desfrunziți
pe care-i întreb: ce a făcut din voi
marea secetă a verii trecute? De ce
v-ați îndrăgostit de ea atât de mult
dacă stiați că o să vă topiți
în căldura ei... V-a vindecat
pe unde ați fost plecați
răcoarea zăpezii
pe care o văd acum căzând? Ii întreb
deși răspunsul lor
îl știu.
Cântați-mi prieteni, că inima brazdei
în primăvara timpurie
vreau încântată să fie
când cu-aceleași cuvinte ce acum îmi cântați
am s-o primesc.